Skip to content

Noutăți, comunicate, știri

Digitalizarea și utilizarea calculatoarelor în mediul rural

Când ne gândim la digitalizare, mediul rural nu este primul lucru care ne vine în minte. Cu toate acestea, decalajul între mediul rural și urban este foarte mare, iar reducerea acestui decalaj ar aduce beneficii enorme. România se află pe penultimul loc în privința digitalizării rurale din Uniunea Europeană. Însă multă lume ar putea să se întrebe ce este digitalizarea și cum ar putea ea să ajute satul românesc. Aici puteți vedea angajamentele USR PLUS pentru digitalizare: https://www.usrplus.ro/40_de_angajamente_la_guvernare

 

1. Educație

 

Chiar dacă peste 90% din școli au laborator IT, doar 50% dintre laboratoarele acestea sunt legate la Internet. În programele pilot, acolo unde s-a încercat digitalizarea anumitor zone, s-a întâlnit aceeași problema: accesul la Internet. Chiar dacă existau tablete sau telefoane mobile, de multe ori acestea erau limitate de planul de date sau de imposibilitatea de a plăti un astfel de plan.

 

Extinderea conexiunilor gratuite la Internet, precum și mărirea benzii de transfer ar aduce beneficii considerabile elevilor și copiilor din mediul rural. Acest lucru ar face posibilă și educația online, mai ales în această perioadă.

 

Digitalizarea ar putea aduce în viața satului și servicii care nu sunt disponibile în mediul rural, precum dezvoltarea carierei, implicarea în inițiative civice, promovarea de oportunități de dezvoltare, etc.

 

2. Sănătate

 

Una dintre problemele cu care se confruntă persoanele din mediul rural este accesul la serviciile medicale. Internetul de mare viteză precum și noile tehnologii pot înlesni atât consultațiile (consultații la distanță), cât și efectuarea de teste și analize medicale sau doar obținerea de informații și programări în legătură cu centrele medicale din județ.

 

Digitalizarea spitalelor rurale ar putea de asemenea să dea o imagine mai clară a resurselor și cum sunt alocate ele în localități/județe, precum și încărcarea acestor spitale pentru distribuirea eficientă a personalului și resurselor.

 

3. Fermieri și agricultură

 

Tehnologiile digitale (bazate pe computer) pot ajută fermierii să producă mai mult cu mai puține resurse, dar pot contribui și la combaterea problemelor cauzate de schimbările climatice. Acest lucru este descris de Uniunea Europeană sub numele de agricultură inteligentă.

 

Digitalizarea, spre exemplu a informațiilor meteo, ar putea ajută fermierii să se pregătească pentru secetă sau să își planifice recoltarea astfel încât să își mărească producția.

 

De asemenea, este necesară crearea unei platforme de informație digitală, unde fermierii să poată să găsească informații de profil (spre exemplu, dăunători, pesticide, informații financiare), să faciliteze cumpărarea și vânzarea de produse agricole sau să sprijine împrumutul de echipamente agricole de care nu dispun.

 

4. Servicii publice

 

În mediul rural, digitalizarea primăriilor ar duce la atragerea de investitori, precum și a oamenilor care își doresc să se relocheze sezonier sau permanent în mediul rural. Acest lucru ar duce la creare de locuri de muncă și creșterea contribuțiilor la bugetul local.

 

Depunerea de cereri și eliberarea electronică a adeverințelor și autorizațiilor de primării ar crește considerabil eficiența administrațiilor. Comunicarea cu cetățenii prin mijloace moderne și accesibile precum servicii de email, mesagerie, facebook, whatsapp, ar contribui la viteza de răspuns și eficiența serviciilor publice.

 

De multe ori primăriile nu beneficiază de informațiile sau de consultanța de care au nevoie pentru a putea să aplice la fonduri sau să își planifice eficient resursele. Digitalizarea ar ușura accesul la informații și aplicarea pentru fonduri EU.

 

Acestea sunt câteva dintre ariile care ar beneficia de digitalizare în mediul rural.

 

„Satul înseamnă pentru mine bunicii care se adună seara la poartă și povestesc una, alta. Aceasta este adevărata rețea socială, pentru că satul nu înseamnă doar case frumoase și ogoare. Frumusețea și puterea satului stă în oameni.” (Anca Mălaiu, candidată USR PLUS pentru Senat)